Unirea Slobozia nu concepe un alt rezultat în afara victoriei în meciul din etapa a doua din SuperLigă, programat la Clinceni, luni, 21 iulie, de la ora 19.00, cu FK Csikszereda. Nou-promovata vine după o remiză neașteptată în primul său joc în Liga 1, 2 – 2 cu Dinamo București, și țintește, fără îndoială, un rezultat pozitiv în meciul cu formația din Slobozia. Meciurile directe dintre cele două echipe, consumate în campionat la nivelul ligii secunde, au fost de fiecare dată echilibrate, la fel cum s-a caracterizat și meciul din 2025 din Cupa României, partidă disputată la Miercurea Ciuc și tranșată de gazde la limită, scor 1 – 0. Unirea Slobozia vrea ca în al doilea campionat la nivel de SuperLigă să-și îmbunătățească bilanțul în meciurile considerate pe teren propriu după ce în ediția 2024 – 2025 a avut la Clinceni cinci victorii, șase remize și opt înfrângeri. Tânărul fundaș Andrei Dorobanțu (foto) s-a accidentat în partida pierdută de Unirea Slobozia cu CFR Cluj în minutele de prelungire și oficialii clubului s-au temut că este vorba de o ruptură ce l-ar fi scos luni bune din circuit.
PRESTIGE OPEN Slobozia, primul turneu internațional din categoria ITF M15 organizat vreodată în Ialomița, s-a încheiat duminică după-amiază cu o finală apreciată cu aplauze de spectatori. Ilya Snitari (Republica Moldova), favorit 5 al turneului, sportiv în vârstă de 23 ani, locul 719 ATP, și Radu David Țurcanu (România), 19 ani, locul 898 ATP, au intrat pe terenul central al bazei sportive TENIS CON după un mini-concert susținut de Raluca Moldoveanu,
.
PRESTIGE OPEN Slobozia a avut sâmbătă o zi plină de tenis de câmp, cu mai multe meciuri față de programul inițial din cauza furturii care a răvășit baza TENIS CON din Parcul Catedralei. Ultimul meci al zilei a fost finala probei de dublu, cea în care s-au luptat pentru trofeu tinerii italieni (ambii 19 ani) Lorenzo Angelini și Leonardo Cattaneo și mai experimentații argentineni Valentin Basel și Fraco Ribero. Partida
.
PRESTIGE OPEN Slobozia a avut vineri o zi în care s-a putut juca abia după-amiază din cauza furtunii de joi seara care a inundat cu mâl și resturi genetale terenurile de tenis de câmp de la baza sportivă TENIS CON Slobozia. Organizatorii au muncit din greu ore bune și în partea a doua a zilei, la ora 16.30, au reușit să pună la dispoziția turneului ITF M15 două terenuri pentru
.
PRESTIGE OPEN Slobozia continuă pe terenurile TENIS CON din Parcul Catedralei cu meciuri din ce în ce mai echilibrate pe măsură ce se înaintează spre finala competiției. Rareș Pieleanu, cel care reușise surpriza în turul 1 atunci când l-a învins pe Ștefan Andreescu după un prim set pierdut, a urcat în sferturile de finală după un meci echilibrat și intens disputat cu Ioan Alexandru Chiriță, câștigat de tânărul de 18
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.