Curtea Constituțională discută azi sesizarea AUR cu privire la „Legea auterității”
Inapoi

Curtea Constituțională discută azi sesizarea AUR cu privire la „Legea auterității”

Postat pe 22 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Curtea Constituţională a României discută, marţi, sesizarea AUR în legătură cu Legea 'austerităţii', adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susţine că "este o lege toxică, profund nedreaptă şi profund neconstituţională, care reprezintă un abuz de putere comis cu cinism şi dispreţ faţă de români şi faţă de principiile care guvernează o democraţie autentică", relatează Agerpres.„Guvernul a folosit abuziv procedura angajării răspunderii pentru a impune un pachet eterogen de măsuri care afectează grav milioane de români, fără o dezbatere reală în Parlament. Invocarea urgenţei este un fals grosolan: deficitul bugetar nu a apărut peste noapte, iar Guvernul a avut ani la dispoziţie să intervină prin mecanismele democratice normale. Ce face Bolojan? Împachetează tăierile, discriminările şi umilinţele în aceeaşi lege, o bagă pe gât Parlamentului şi pretinde că e ' reformă'. Legea atacată la Curtea Constituţională este un festival al sărăciei, al inechităţilor şi al haosului legislativ: se elimină facilităţile pentru familiile cu copii - sabotaj direct la adresa politicilor demografice şi a viitorului ţării, se îngheaţă salarii şi se anulează compensaţiile legale pentru concediile neefectuate, se eşalonează hotărârile judecătoreşti definitive - un atac fără precedent asupra justiţiei şi separaţiei puterilor în stat, se menţine personalul militar la limita subzistenţei - semnal clar că acest Guvern nu respectă nici armata, nici demnitatea naţională. În paralel, cinci vicepremieri şi sute de sinecuri bugetofage îşi menţin privilegiile intacte. Guvernul cere 'austeritate' celor care abia supravieţuiesc, în timp ce sinecuriştii se plimbă în maşini de lux plătite din banii contribuabililor”, afirmă AUR.În opinia acestui partid, legea „nu doar că este neconstituţională, este periculoasă”, pentru că „deschide calea unei guvernări în care Executivul face legi fără control parlamentar, ignoră Constituţia, ignoră drepturile cetăţeneşti şi subminează autoritatea justiţiei”.„AUR cere Curţii Constituţionale să respingă în totalitate această lege şi să apere principiile fundamentale ale statului de drept. Am depus şi susţinut în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, care a venit cu acest pachet fiscal pentru sărăcirea românilor. (...) Nu AUR a creat criza. Nu AUR a îndatorat România pe 30 de ani. Nu AUR a îngropat economia în pandemie. Vom continua cu toate armele legale şi democratice posibile. În august. În septembrie. În fiecare lună dacă va fi nevoie”, au transmis reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor.Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul condus de Ilie Bolojan de la instalarea în funcţie a fost respinsă pe 14 iulie de plenul reunit al Parlamentului, înregistrându-se 134 de voturi „pentru” şi patru voturi „împotrivă”, dintr-un total de 138 de voturi exprimate.Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă era necesar un număr de 233 de voturi „pentru”.Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de Opoziţie, după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet de măsuri fiscale, menit să reducă deficitul bugetar. Moţiunea de cenzură s-a intitulat „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” şi a fost semnată de 131 de parlamentari de la AUR, POT, S.O.S. România şi neafiliaţi.Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe 7 iunie pe primul pachet de măsuri fiscale. Două zile mai târziu, AUR a anunţat depunerea moţiunii de cenzură, pe motiv că Guvernul „a uzurpat puterea legitimă şi a batjocorit voinţa de reprezentare a poporului român” şi, ca urmare, „trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos şi toxic”.La dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, premierul Ilie Bolojan a afirmat că România are deja primele semnale pozitive privind economia.„Îi întreb pe colegii din Opoziţie, în afară de un exerciţiu politic pe care l-au bifat şi pe care îl înţeleg, ce rost are această moţiune? Ar vrea dânşii să ne oprim şi să ne întoarcem de unde am plecat? O bună parte din lucrurile pe care le semnalează colegii din Opoziţie sunt ştiute, altele sunt exagerate sau greşit interpretate. Ne spune moţiunea că România are un deficit mare, că au crescut chletuielile statului - ştim acest lucru. De aceea suntem aici - să corectăm aceste neajunsuri, din acest motiv ne-am angajat răspunderea. Dânşii au îmbrăcat aceste cifre într-un limbaj colorat, în slogane şi în acuze aduse Guvernului. Eu înţeleg critica pe care Opoziţia o face Guvernului, este rolul ei şi dreptul ei. Am făcut însă un apel la partidele din Opoziţie să fie parte la soluţie, nu la problemă. Înţeleg că dânşii nu sunt de acord cu ce propune Guvernul, dar atunci care sunt soluţiile?”, a transmis Bolojan.Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu, a susţinut, în plenul Parlamentului, că AUR nu vrea să pice Guvernul, deoarece ştie foarte bine că nu are „nicio alternativă” şi „niciun plan coerent” pentru România.Potrivit Constituţiei, Executivul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege (articolul 114). În situaţia în care Guvernul nu a fost demis prin moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Executiv, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern (articolul 114 din Constituţie).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

21:03

Consiliul Județean Ialomița va avea ședința ordinară a lunii iulie în sistem on-line

CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA, în conformitate cu prevederile art.179 alin.2 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, se convoacă în ședință ordinară în data de 28.07.2025, ora 11,00 în sistem on-line, având pe ordinea de zi: I. Aprobarea Procesului – verbal privind sinteza dezbaterilor ședinței ordinare a Consiliului Județean Ialomița din 26.06.2025 II. Discutarea și adoptarea următoarelor: III. Diverse
Image Description

15:14

PRESTIGE OPEN Slobozia: Ilya Snitari a câștigat turneul ITF M15

PRESTIGE OPEN Slobozia, primul turneu internațional din categoria ITF M15 organizat vreodată în Ialomița, s-a încheiat duminică după-amiază cu o finală apreciată cu aplauze de spectatori. Ilya Snitari (Republica Moldova), favorit 5 al turneului, sportiv în vârstă de 23 ani, locul 719 ATP, și Radu David Țurcanu (România), 19 ani, locul 898 ATP, au intrat pe terenul central al bazei sportive TENIS CON după un mini-concert susținut de Raluca Moldoveanu,
Image Description

14:47

Unirea Slobozia caută prima victorie din stagiune în meciul cu FK Csikszereda

Unirea Slobozia nu concepe un alt rezultat în afara victoriei în meciul din etapa a doua din SuperLigă, programat la Clinceni, luni, 21 iulie, de la ora 19.00, cu FK Csikszereda. Nou-promovata vine după o remiză neașteptată în primul său joc în Liga 1, 2 – 2 cu Dinamo București, și țintește, fără îndoială, un rezultat pozitiv în meciul cu formația din Slobozia. Meciurile directe dintre cele două echipe, consumate
Image Description

14:56

PRESTIGE OPEN Slobozia: Finala de la ora 16.30 este precedată de un concert special de o jumătate de oră

PRESTIGE OPEN Slobozia a avut sâmbătă o zi plină de tenis de câmp, cu mai multe meciuri față de programul inițial din cauza furturii care a răvășit baza TENIS CON din Parcul Catedralei. Ultimul meci al zilei a fost finala probei de dublu, cea în care s-au luptat pentru trofeu tinerii italieni (ambii 19 ani) Lorenzo Angelini și Leonardo Cattaneo și mai experimentații argentineni Valentin Basel și Fraco Ribero. Partida
Image Description

09:27

PRESTIGE OPEN Slobozia: Natura a pus la pământ baza și a dat peste cap programul

PRESTIGE OPEN Slobozia a avut vineri o zi în care s-a putut juca abia după-amiază din cauza furtunii de joi seara care a inundat cu mâl și resturi genetale terenurile de tenis de câmp de la baza sportivă TENIS CON Slobozia. Organizatorii au muncit din greu ore bune și în partea a doua a zilei, la ora 16.30, au reușit să pună la dispoziția turneului ITF M15 două terenuri pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:09

- Nationale - Grindeanu vrea ca membrii din grupul de lucru al Guvernului să publice declaraţii de avere şi de intenţie: „Să fie transparență”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că membrii grupului de lucru coordonat de vicepremierul Dragoş Anastasiu trebuie să respecte legea, respectiv să publice declaraţii de avere şi de intenţie, subliniind că aceştia vor avea acces la informaţii cu caracter secret. „Am văzut declaraţiile şi am şi vorbit ieri cu vicepremierul la telefon, explicându-i ce nu mi se pare a fi legal şi ce ar trebui să fie îndreptat. Chiar dacă e
Image Description

16:06

- Nationale - Bogdan Hossu: Vom fi împinşi la grevă generală în septembrie. Aunci impactul va fi major în buzunarul fiecărui cetăţean

Sindicatele ar putea fi împinse la grevă generală în luna septembrie dacă nu se iau în calcul soluţiile propuse ca alternativă la unele dintre măsurile de reformă anunţate de guvernanţi, a spus miercuri liderul Confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, în urma discuţiilor purtate la Palatul Victoria cu vicepremierul Dragoş Anastasiu. „Noi am înaintat lista de probleme - patru confederaţii - şi lista de reforme care ar trebui să completeze
Image Description

16:06

- Bucuresti - Autobază nouă pentru autobuzele electrice, inaugurată la Mogoșoaia

Primăria Mogoșoaia anunță deschiderea oficială a noii autobaze destinate autobuzelor electrice, o investiție menită să îmbunătățească transportul public din zonă. Noua facilitate este parte a unui proiect comun derulat în parteneriat cu orașul Chitila, prin operatorul regional EcoTrans STCM. Autobuzele electrice care vor circula pe aceste trasee au fost achiziționate prin fonduri europene, în cadrul unui proiect comun menit să sprijine tranziția către un transport public nepoluant și eficient, arată
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete