Preşedintele american Donald Trump a declarat luni, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, că vrea să organizeze o reuniune în trei cu liderul ucrainean şi preşedintele rus Vladimir Putin „dacă totul merge bine”, relatează Sky News. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media La rândul său, Volodimir Zelenski a declarat că este gata pentru o întâlnire trilaterală cu liderul de la Kremlin. „Trăim în fiecare zi sub amenințarea atacurilor”, a declarat Zelenski, menționând moartea recentă a unui copil, în urma bombardamentelor rusești. „Trebuie să oprim acest război pentru a opri Rusia și avem nevoie de sprijinul partenerilor americani și europeni. Vom face tot ce ne stă în putință în acest sens. Arătăm că suntem un popor puternic și am susținut ideea președintelui Trump de a opri acest război”, a subliniat președintele ucrainean, adăugând că „suntem pregătiți pentru o întâlnire trilaterală (n.r. cu Putin)”. Întrebat dacă vor exista în continuare „consecințe grave” pentru Rusia în cazul în care nu se va ajunge la un acord de armistițiu, așa cum a spus anterior, Trump a răspuns: „Nu cred că este nevoie de un armistițiu”. El spune că un armistițiu este „binevenit”, dar că poate înțelege de ce o țară ar putea să nu dorească unul: „Putem negocia un acord de pace în timp ce ei se luptă. (...) Mi-aș dori să se oprească, aș vrea să se oprească, darm din punct de vedere strategic, asta ar putea fi un dezavantaj pentru una dintre părți”. Liderul de la Casa Albă a mai spus că va coopera cu Ucraina şi toate părţile interesate pentru a se asigura că pacea este una de durată.El şi-a exprimat convingerea că Vladimir Putin doreşte încheierea războiului. În acelaşi timp, el a spus că în opinia sa s-au realizat progrese pentru încheierea războiului în Ucraina şi este posibil ca ceva bun să iasă din întâlnirea sa cu Vladimir Putin.În acelaşi timp, a mai promis Trump, SUA „vor fi implicate” în viitoarea securitate a Ucrainei.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.