Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fetești, sub coordonarea procurorului de caz de la Parhetul de pe lângă Judecătoria Fetești. au reținut un bărbat băut pe care l-au depistat în trafic conducând un autoturism deși are permisul de conducere suspendat. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. „La data de 17 august, în jurul orei 23:00, polițiștii au oprit în trafic, pe raza comunei Stelnica, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Fetești. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Ialomița. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. El a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție. (FOTO: IPJ Ialomița)
Festivalul Tradițiilor Pescărești este organizat în comun de Consiliul Județean Ialomița și Primăria Municipiului Fetești și promite a fi pentru al treilea an consecutiv un eveniment special pentru comunitatea locală dar și pentru cei care vor să descopere tradițiile pescărești. Desfășurat sub sloganul „Un fir se rupe ușor, dar o mie de fire țes cel mai trainic năvod”, evenimentul și-a propus ca fiecare tradiție, cântec și moment de bucurie să
.
Tenis Con, în parteneriat cu Sarapac, organizează cea de-a cincea ediție a competiției Sarapac Trophy, un eveniment sportiv de referință desfășurat la Slobozia și dedicat juniorilor din circuitul Federației Române de Tenis. Turneul se adresează categoriilor de vârstă U10, U12, U14 și U16, promițând meciuri spectaculoase și un cadru competitiv de înalt nivel pentru tinerii sportivi din întreaga țară. Un element de atracție important este categoria U16, care beneficiază de
.
Primăria Municipiului Fetești îi anunță pe comercianții care vor să participe anul acesta la Festivalul Tradițiilor Pescărești că au mai rămas doar câteva zile în care aceștia au posibilitatea de a se înscrie pe lista celor ce vor avea un stand la eveniment. „Ultimele zile pentru înscrieri la Festivalul Tradițiilor Pescărești! Comercianții, producătorii și expozanții care vor să se alăture acestui eveniment mai pot depune solicitările până joi, 30 iulie,
.
PRESTIGE OPEN Slobozia, primul turneu internațional ITF M15 organizat în municipiul reședință de județ, are program intens în ziua de miercuri. 22 de sportivi se luptă pentru a urca pe tabloul de simplu în vreme ce în partea a doua a zilei vor fi și patru confruntări spectaculoase în proba de dublu. Din păcate Ștefan Andreescu, favoritul 3 al turneului și favoritul 1 al publicului, a pierdut marți în fața
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.