Unul dintre numeroasele programe experimentale ale SUA, care vizează contracararea rachetelor balistice, a presupus utilizarea unui avion de vânătoare F-16. Aparatul militar de zbor și-a îndeplinit atunci cu succes misiunea. Cu toate acestea, condițiile specifice necesare pentru un astfel de angajament au condus la decizia de a nu adopta conceptul pentru utilizare pe scară largă, arată, într-o analiză, Defense Express. Deși mulți oficiali ucraineni consideră această idee imposibilă, F-16 a demonstrat, de fapt, capacitatea de a doborî o rachetă balistică, deși un astfel de concept nu a intrat niciodată în serviciul operațional. Totul a început cu dorința Statelor Unite de a intercepta rachetele balistice cu ajutorul aeronavelor, într-o manieră similară celei mai recente integrări a AIM-174 cu F/A-18. Spre deosebire de versiunea aeropurtată actuală a SM-6, conceptul inițial se baza pe rachetele aer-aer existente. Programul NCADE (Network Centric Airborne Defense Element), lansat în anii 2000, prevedea interceptarea rachetelor balistice cu rază scurtă și medie de acțiune în timpul fazelor de propulsie și ascensiune. Pentru a realiza acest lucru, SUA au urmărit o soluție cu costuri reduse, lansată din aer, dezvoltată în comun de Raytheon și Aerojet. Un aspect cheie al programului a fost utilizarea componentelor de la rachetele aer-aer existente, în special AIM-120. Aceasta includea cel puțin designul aerodinamic, interfața și sistemul de control al zborului. Datorită dimensiunilor și designului său compact, noua rachetă interceptoare trebuia să poată fi lansată din aproape orice avion de luptă american, inclusiv F-16, F-15, F/A-18, F-22 și F-35, precum și din UAV-ul MQ-9 Reaper. Acest lucru ar fi oferit o flexibilitate operațională semnificativă fără a necesita modificări suplimentare ale aeronavelor. Proiectul a progresat până la testarea componentelor. În 2007, două rachete aer-aer de rază scurtă AIM-9X, echipate cu noul seeker NCADE, au interceptat cu succes o rachetă balistică. Platforma de lansare utilizată în timpul testului a fost un F-16, demonstrând fezabilitatea conceptului. Conform informațiilor publicate la momentul respectiv, pentru ca un interceptor NCADE complet dezvoltat să atace cu succes o rachetă balistică, aeronava de lansare trebuia să se afle la mai puțin de 160 de kilometri de locul de lansare a rachetei, în condițiile în car, până în 2012, calculele revizuite au arătat că distanța necesară a scăzut la doar 50 de kilometri, scriu jurnaliștii Defense Express. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media În plus, Comitetul Consiliului Național de Cercetare al SUA pentru evaluarea conceptelor și sistemelor de apărare împotriva rachetelor în faza de lansare a concluzionat că rachetele balistice își încep faza de lansare la altitudini prea mari pentru o interceptare sigură. Acest lucru limitează în mod semnificativ intervalul de timp pentru angajare și crește vulnerabilitatea avioanelor de luptă care acționează ca platformă de lansare. Cu alte cuvinte, programul a produs un interceptor de nișă, iar deficiențele sale decurgeau direct din conceptul său de bază. Interceptarea unei rachete balistice în timpul fazei de propulsie de la un avion de vânătoare s-a dovedit a fi mult mai puțin practică decât utilizarea sistemelor convenționale de apărare antiaeriană la sol, cum ar fi Patriot PAC-3 MSE. Având în vedere această analiză, nu este surprinzător faptul că programul NCADE a fost în cele din urmă anulat. Printre motivele invocate pentru încetarea sa s-au numărat lipsa progresului în dezvoltare și interesul tot mai scăzut din partea planificatorilor apărării, arată Defense Express.