Un tânăr de 24 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost călcat cu maşina, din greşeală, chiar de prietenul său. Totul s-ar fi întâmplat după ce prietenul băiatului a încercat să fugă în timpul unui conflict. Scandalul ar fi pornit de la un conflict mai vechi pe care cei doi prieteni l-ar fi avut cu un alt grup de tineri. Totul a început de la o dispută verbală, însă a escaladat rapid. Tânărul de 24 de ani a picat, iar prietenul de 22 de ani al acestuia nu l-a observat. În momentul în care s-a urcat în maşină ca să fugă, a dat peste el. „În urma agresiunii tânărul de 24 de ani ar fi căzut pe carosabil. Prietenul său în vârstă de 22 de ani s-ar fi urcat la volanul unui autoturism şi efectuând o manevră de mers înapoi nu l-ar fi observat pe acesta”, spune Felicia Tudoran, IPJ Galaţi. „La sosirea echipajelor tânărul se afla în stop cardio-respirator, motiv pentru care s-au aplicat manevre de resuscitare, iar ulterior acesta a fost stabilizat şi transportat la spital în stare conştientă”, spune Rebeca Popa, ISU Galaţi.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.