În plin sezon estival, când tot mai mulți clujeni aleg motocicleta, mopedul sau bicicleta pentru deplasare, polițiștii rutieri din județul Cluj au declanșat o amplă acțiune de control și prevenție în trafic. Vizate au fost în special vehiculele pe două roți, considerate vulnerabile în cazul unui accident. Potrivit unui mesaj transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, în perioada 23 – 29 iunie, polițiștii au oprit și verificat peste 200 de motociclete, mopede și biciclete pe drumurile publice din județ. În urma controalelor, 23 de șoferi pe două roți au fost sancționați contravențional, principalele nereguli vizând starea tehnică a vehiculelor și abateri de la regulile de circulație. În colaborare cu specialiștii de la Registrul Auto Român – Cluj, polițiștii s-au concentrat și pe motocicletele dotate cu sisteme de evacuare modificate, care produc zgomote peste limitele legale, o problemă tot mai des semnalată în orașele mari, inclusiv în Cluj-Napoca. „n cadrul acțiunilor derulate împreună cu specialiștii Registrului Auto Român – Cluj, s-a pus accent pe verificarea motocicletelor care circulă cu sisteme de evacuare modificate, ce produc un nivel de zgomot peste limitele legale. Aceste activități nu vizează doar sancționarea abaterilor, ci au și un puternic caracter educativ, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente și creșterea nivelului de siguranță rutieră”, transmite IPJ Cluj. Polițiștii subliniază că acțiunile nu au doar scop sancționator, ci și rol educativ, iar obiectivul principal este reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicate aceste categorii vulnerabile. Recomandările IPJ Cluj pentru conducătorii de vehicule pe două roți: IPJ Cluj anunță că aceste controale vor continua pe tot parcursul verii, iar polițiștii fac apel la prudență, responsabilitate și respect reciproc în trafic.
Meteorologii nu au vești bune pentru locuitorii județului Ialomița. După valul de căldură din ultimele zile ce a culminat cu un cod portocaliu de caniculă și temperaturi de 37 – 39 grade în ziua de vineri, se anticipează că va urma o noapte agitată. În intervalul 27 iunie, ora 19.00 – 28 iunie, ora 4.00 s-a emis o avertizare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică.
.
Cod portocaliu extins în tot județul Ialomița până sâmbătă dimineață, la ora 10.00. Dacă inițial meteorologii plasaseră doar jumătatea de vest sub cod portocaliu și jumătatea de est sub cod galben pentru ziua de joi, valul de căldură persistent și intens i-a determinat să actualizeze prognoza pentru ziua de vineri. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în intervalul de valabilitate 27 iunie, ora 10.00 – 28 iunie, ora 10.00,
.
Reziduuri de pesticide descoperite în castraveți și grapefruit aduse în România
Un număr de 36 de probe de legume și fructe au fost trimise spre analiză în laboratorul DSVSA Ialomița, potrivit programului național de supraveghere, notează infoialomita.ro. Dintre acestea, o proba de castraveti și una de grapefruit, recoltate în județul Brașov, au fost declarate neconforme.
Reprezentanții DSVSA Ialomița menționează că cele două probe aveau limitele maxime admise depășite pentru pesticidele formetanat și
.
Județul Ialomița se află sub o atenționare meteorologică de tip cod galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Conform informațiilor, acest cod va expira sâmbătă, 24 mai, la ora 6:00.
Meteorologii notează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu posibilitatea apariției unor fenomene extreme. "Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale cu viteze de 50
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.