Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi
Inapoi

Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

Postat pe 17 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, care va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a declarat prof. dr. Dan Mircea Enescu, reprezentant al acestei clinici, transmite Agerpres. Dan Mircea Enescu a spus, marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă, că în Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi vor fi înregistraţi pacienţii cu arsuri grave, astfel încât medicii de specialitate să aibă acces la dosarul şi istoricul acestora. Totodată, el a atras atenţia că este nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru implementarea Registrului Naţional Unic al Pacienţilor Arşi şi că sunt prea puţine locuri la nivel naţional pentru tratarea persoanelor arse. În altă ordine de idei, Dan Mircea Enescu a anunţat că se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regională. Potrivit lui Dan Mircea Enescu, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele în componenţa sa. Pe de altă parte, el a anunţat că a coordonat o campanie de conştientizare privind arsurile la copii, care a fost derulată de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”. Dan Mircea Enescu a punctat că, anual, în România, peste 10.000 de copii suferă arsuri care necesită asistenţă medicală de urgenţă, potrivit estimărilor medicilor de la această clinică. De asemenea, el a menţionat că aproximativ 100 de copii şi tineri ajung în fiecare an în situaţii critice, care necesită luni sau chiar ani de internare, pentru tratament şi recuperare. El a spus că în cadrul campaniei au fost create şi distribuite materiale precum broşuri, flyere, o carte de benzi desenate educative, o revistă pentru adolescenţi, poveşti audio, un documentar, precum şi tutoriale video de prim-ajutor pentru a-i ajuta pe părinţi să îşi protejeze copiii de arsuri sau să intervină în eventualitatea unei arsuri şi că acestea pot fi consultate şi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al campaniei, www.stop-arsuri.ro. De asemenea, Dan Mircea Enescu a menţionat că vor fi trimise cărţi unui număr de 3.000 de medici de familie şi că o campanie se derulează şi pe reţelele sociale. Dan Mircea Enescu a anunţat că peste 700 de familii defavorizate au beneficiat gratuit de truse de prim ajutor în caz de arsură şi de instruire din partea personalului medical cu privire la acordarea primului ajutor, iar peste 100 de copii cu arsuri grave au primit gratuit echipamente compresive, unguente şi tratament pentru reducerea cicatricilor. El a afirmat că în 20 de localităţi din mediul rural s-au desfăşurat activităţi de prevenţie, că au fost susţinute cursuri de prim ajutor în şcoli din ţară, iar 3.000 de medici de familie din zone cu acces redus la instruire au fost informaţi privind abordarea corectă a arsurilor. Dan Mircea Enescu a punctat că activităţile s-au derulat în cadrul unui proiect derulat de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

16:06

Consiliul Județean Ialomița, partener al Primăriei Slobozia în Programul ELENA

Consiliul Județean Ialomița este partener al Primăriei Slobozia în derularea unor proiecte de modernizare a unităților de învățământ, prin proiecte benefice elevilor și cadrelor didactice, în special, și comunității locale, în general. „Un nou pas spre eficiența energetică în Slobozia! În parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița, Municipiul Slobozia face pași concreți spre un viitor mai verde și mai eficient, prin programul ELENA.”, a transmis Marian Pavel, președintele instituției județene. Programul
Image Description

15:27

Ialomița se pregătește pentru o noapte furtunoasă: cod galben de instabilitate atmosferică

Meteorologii nu au vești bune pentru locuitorii județului Ialomița. După valul de căldură din ultimele zile ce a culminat cu un cod portocaliu de caniculă și temperaturi de 37 – 39 grade în ziua de vineri, se anticipează că va urma o noapte agitată. În intervalul 27 iunie, ora 19.00 – 28 iunie, ora 4.00 s-a emis o avertizare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică.
Image Description

14:57

Primarul de Slobozia și împrumutul! Alexandru Potor vrea un credit de 300 miliarde lei vechi

Primarul de Slobozia și creditul pe cârca bugetului local, pare a fi deviza edililor municipiului reședință de județ. Pornită de Gabi Ionașcu și continuată de Adrian Mocioniu și Dragoș Soare, moda creditelor luate de municipalitate este adoptată rapid și de Alexandru Potor, la mai puțin de un an de la preluarea frâielor instituției. Pe principiul unde merge mia, merge și suta, ce mi-e trei credite în derulare, ce mi-e patru,
Image Description

19:07

Consiliul Județean Ialomița repartizează suplimentar 10 microbuze electrice. Unde vor ajunge acestea

Consiliul Județean Ialomița a aprobat cu votul unanim al consilierilor județeni reuniți în ședința ordinară a lunii iunie repartizarea unui număr de 10 microbuze electrice școlare, suplimentar peste lista inițială de 26 autovehicule. „Contractul de finanțare prin PNRR a fost pentru achiziția a 26 de microbuze electrice școlare. În urma licitației a rămas o rezervă de fonduri, am făcut toate demersurile pentru a încheia un act adițional cu ministerul învățământului
Image Description

18:17

Cod portocaliu extins în tot județul din cauza valului de căldură

Cod portocaliu extins în tot județul Ialomița până sâmbătă dimineață, la ora 10.00. Dacă inițial meteorologii plasaseră doar jumătatea de vest sub cod portocaliu și jumătatea de est sub cod galben pentru ziua de joi, valul de căldură persistent și intens i-a determinat să actualizeze prognoza pentru ziua de vineri. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în intervalul de valabilitate 27 iunie, ora 10.00 – 28 iunie, ora 10.00,
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:19

- Constanta - Bolojan: S-a sărit calul în sistemul public. Sporurile și posturile nejustificate, în linia de foc

Premierul a atras atenția asupra numărului mare de sporuri existente în prezent în administrația publică și a menționat că unele dintre acestea au fost abuzate de-a lungul anilor. A dat ca exemplu așa-numitul „spor de antenă”, care se acordă unor angajați doar pentru simplul fapt că lucrează în fața unui calculator, făcând o comparație cu angajații din sectorul privat, care nu beneficiază de astfel de avantaje. În aceeași direcție, Bolojan
Image Description

18:17

- Dambovita - Raziile și verificările polițiștilor dâmbovițeni au lăsat fără permis auto 14 șoferi!

La data de 24 iunie a.c., polițiștii dâmbovițeni au continuat să desfășoare activități pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, polițiștii au fost solicitați să intervină cu rapiditate și promptitudine la 34 de evenimente, 17 dintre acestea fiind sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În vederea combaterii unor situații de risc, pe principalele drumuri din
Image Description

18:14

- Constanta - Corul Callatis din Mangalia, la un pas să RATEZE prezența la un festival internațional: Nu știu de ce trebuie pedepsiți acești copii, care sunt numărul 1 în Europa

Corul Callatis a participat la numeroase festivaluri, concursuri și concerte, atât în țară, cât și în străinătate -în Austria, Spania, Italia, Grecia, Croația. Corul a primit mai multe trofee internaționale și recunoașterea internațională a valorii lui. Profesorul Traian Broască, coordonatorul Corului Callatis din Mangalia și cetățean de onoare al orașului, a venit, astăzi, în fața Consiliului Local Mangalia, alături de copii și părinți, pentru a solicita banii pentru deplasarea la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete