Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce un deputat a blocat tribuna sălii de plen
Inapoi

Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce un deputat a blocat tribuna sălii de plen

Postat pe 29 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Daniel Suciu, cel care a prezidat şedinţa Camerei Deputaţilor, a fost nevoit să suspende plenul de luni, după ce deputatul neafiliat Andi Grosaru nu a mai vrut să plece de la microfonul la care deputaţii iau cuvântul în timpul dezbaterilor. Social-democratul Daniel Suciu i-a cerut, în mai multe rânduri, lui Grosaru să meargă la locul său în bancă şi i-a transmis că „orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă”, iar „dumneavoastră aţi încălcat orice regulă”. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici”, i-a mai spus Suciu. „Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis deputatul PSD. Deputatul neafiliat Andi Grosaru a cerut cuvântul pe procedură, iar preşedintele de şedinţă, deputatul PSD, Daniel Suciu i l-a acordat. „Situaţia nu este rezolvată în ceea ce priveşte legalitatea şedinţelor Camerei Deputaţilor, datorită implicării acestei instituţii în alegerile locale. Aceste chestiuni au şi un impact financiar, nu se vor putea face decontările de către competitorii electorali care deja afişează pancarte, bannere”, a afirmat Andi Grosaru. Când nu a mai vrut să părăsească tribuna plenului, Suciu i-a cerut să meargă la locul său şi a cerut să fie consemnat că îl cheamă la ordine pe deputatul neafiliat, aceasta fiind prima sancţiune pe care o poate face preşedintele de şedinţă. „Domnule Grosaru, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră. Domnule Grosaru, mai spun o singură dată, ultima oară, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră. Vreau să consemneze stimata doamnă că îl chem la ordine pe domnul Grosaru. Este prima sancţiune pe care preşedintele de şedinţă poate să o facă. Dacă a doua oară vă invit frumos să mergeţi în locul dumneavoastră şi nu o faceţi, o să rog unul dintre chestori să vă însoţească drăgăstos la loc. Dacă şi aceste rugăminţi nu sunt îndeplinite, o să vă fac eu personal, preşedintele de şedintă, sesizare în biroul permanent şi o să cer sancţionarea dumneavoastră. Vă mulţumesc mult, domnule Grosaru. Vă rog luaţi loc”, i-a spus Suciu lui Grosaru. Deputatul Andi Grosaru a continuat să comenteze de la tribuna plenului, moment în care Daniel Suciu a spus: „Am rugămintea la unul dintre chestorii Camerei Deputaţilor să îl invite pe domnul Grosaru la loc”. „Eu conduc şedinţa, domnule Grosaru. Vă rog luaţi loc. Nu staţi cu fundul la sală, vă rog domnule Grosaru. Orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă. Dumneavoastră aţi încălcat orice regulă. Vă mulţumesc. Doamna Prună îmi pare rău, se pare că nu vă pot da cuvântul până nu pleacă domnul Grosaru. Ce să fac dacă nu există niciun chestor în Camera Deputaţilor care să înlăture un om care ţine ostatică o sală de şedinţă. Vă rog, domnule Grosaru, părăsiţi microfonul. Rog liderii de grup să vină la prezidiu”, a precizat Daniel Suciu. Deputatul PSD care a prezidat plenul de luni i-a mai spus lui Andi Grosaru că el nu funcţionează cu şantaj, drept pentru care va suspenda şedinţa şi va cere şi sancţionarea deputatului neafiliat în Biroul permanent al Camerei. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici. Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis Suciu. Andi Grosaru nu este la prima abatere de acest fel într-un plen al Camerei Deputaţilor. Pe 20 septembrie 2023, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a sesizat Biroul permanent al Camerei pentru a lua măsurile disciplinare care se impun faţă de deputatul neafiliat Andi-Gabriel Grosaru, pe motiv că acesta a afirmat, în plenul din 5 septembrie 2023, că în acest grup parlamentar „avem nişte entităţi care nici măcar vertebrate nu sunt şi nici măcar nu reprezintă pe nimeni”. Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor a precizat, în sesizarea făcută către Biroul permanent, că Grosaru a afirmat următoarele: „Într-adevăr, în acest COM este vorba despre recomandări ale Consiliului. Este vorba despre încurajarea cercetării ştiinţifice, este vorba despre pescuit, este vorba despre vulnerabilităţile rechinilor, ţestoaselor. Dar nu ştiu să fi existat rechini sau ţestoase în Moldova sau în Rusia. De altfel, aceste animale sunt reprezentative în domeniul lor. Rechinii, ţestoasele sunt vertebrate, de altfel, ele reprezintă ceva. Ceea ce este important este că în fostul grup parlamentar al minorităţilor naţionale avem nişte entităţi care nici măcar vertebrate nu sunt şi nici măcar nu reprezintă pe nimeni”. Astfel, pe 3 octombrie 2023, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor l-a sancţionat pe deputatul Andi-Gabriel Grosaru cu reducerea duratei luării de cuvânt la 10 secunde per intervenţie pe o perioadă de două luni, la şedinţele Camerei Deputaţilor, notează News.ro. Deputatul neafiliat Andi-Gabriel Grosaru a contestat sacţiunea care i-a fost aplicată, prin decizia Comisiei juridice de a îi fi redusă durata luării de cuvânt la 10 secunde pe o intervenţie la microfonul tribunei plenului pentru o perioadă de două luni, însă Camera Deputaţilor a respins această contestaţie, pe 24 octombrie 2023.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

16:06

Consiliul Județean Ialomița, partener al Primăriei Slobozia în Programul ELENA

Consiliul Județean Ialomița este partener al Primăriei Slobozia în derularea unor proiecte de modernizare a unităților de învățământ, prin proiecte benefice elevilor și cadrelor didactice, în special, și comunității locale, în general. „Un nou pas spre eficiența energetică în Slobozia! În parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița, Municipiul Slobozia face pași concreți spre un viitor mai verde și mai eficient, prin programul ELENA.”, a transmis Marian Pavel, președintele instituției județene. Programul
Image Description

15:27

Ialomița se pregătește pentru o noapte furtunoasă: cod galben de instabilitate atmosferică

Meteorologii nu au vești bune pentru locuitorii județului Ialomița. După valul de căldură din ultimele zile ce a culminat cu un cod portocaliu de caniculă și temperaturi de 37 – 39 grade în ziua de vineri, se anticipează că va urma o noapte agitată. În intervalul 27 iunie, ora 19.00 – 28 iunie, ora 4.00 s-a emis o avertizare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică.
Image Description

14:57

Primarul de Slobozia și împrumutul! Alexandru Potor vrea un credit de 300 miliarde lei vechi

Primarul de Slobozia și creditul pe cârca bugetului local, pare a fi deviza edililor municipiului reședință de județ. Pornită de Gabi Ionașcu și continuată de Adrian Mocioniu și Dragoș Soare, moda creditelor luate de municipalitate este adoptată rapid și de Alexandru Potor, la mai puțin de un an de la preluarea frâielor instituției. Pe principiul unde merge mia, merge și suta, ce mi-e trei credite în derulare, ce mi-e patru,
Image Description

19:07

Consiliul Județean Ialomița repartizează suplimentar 10 microbuze electrice. Unde vor ajunge acestea

Consiliul Județean Ialomița a aprobat cu votul unanim al consilierilor județeni reuniți în ședința ordinară a lunii iunie repartizarea unui număr de 10 microbuze electrice școlare, suplimentar peste lista inițială de 26 autovehicule. „Contractul de finanțare prin PNRR a fost pentru achiziția a 26 de microbuze electrice școlare. În urma licitației a rămas o rezervă de fonduri, am făcut toate demersurile pentru a încheia un act adițional cu ministerul învățământului
Image Description

18:17

Cod portocaliu extins în tot județul din cauza valului de căldură

Cod portocaliu extins în tot județul Ialomița până sâmbătă dimineață, la ora 10.00. Dacă inițial meteorologii plasaseră doar jumătatea de vest sub cod portocaliu și jumătatea de est sub cod galben pentru ziua de joi, valul de căldură persistent și intens i-a determinat să actualizeze prognoza pentru ziua de vineri. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în intervalul de valabilitate 27 iunie, ora 10.00 – 28 iunie, ora 10.00,
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:01

- Nationale - Video Controversă legată de trimișii României la Osaka 2025. Viorel Hrebenciuc și Victor Ponta, printre cei ajunși în Japonia. Reacția MAE

România a fost prezentă la expoziția mondială de la Osaka din Japonia, acolo unde a fost marcată Ziua României printr-o serie de evenimente care au evidențiat rolul tradiției ca element esențial în consolidarea dezvoltării durabile, potrivit Ministerul Afacerilor Externe. Doar că în evidență nu a ieșit expoziția țării noastre, ci unele persoanele care au fost prezente la eveniment: Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc și chiar fostul premier Nicolae Ciucă, retras din
Image Description

12:54

- Bucuresti - ANALIZĂ/ La fiecare 1 mil. euro profit al firmelor, statul ia 300.000 euro

Cu noile creșteri la 16% pentru impozitul pe profit, respectiv pentru impozitul dividende, povara fiscală reală este de 30%-34% din profitul brut al firmelor, ceea ce plasează România peste media OCDE și aproape de media UE. Practic, antreprenorii vor împărți cu statul mai mai mult de un sfert din profitul brut obținut de firma lor, iar la fiecare 1 mil. euro profit, statul ia circa 300.000 euro, arată un calcul
Image Description

12:46

- Nationale - Profesorii anunță proteste față de măsurile Guvernului. 4 zile de manifestații în fața Guvernului și Parlamentului

Sindicaliștii din învățământ au anunțat deja proteste în fața Guvernului. Timp de 4 zile, profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul, dar și sediile partidelor aflate la guvernare. Potrivit informațiilor Digi24, aceștia au depus actele către primărie pentru a primi autorizație de protest pentru zilele de 9-15 iulie, între orele 11:00-13:00. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret au anunțat că la proteste sunt așteptați peste 2.000
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete