Administrația Prezidențială: Fără educație economică, dezvoltarea sustenabilă e subminată prin promisiuni fără acoperire
Inapoi

Administrația Prezidențială: Fără educație economică, dezvoltarea sustenabilă e subminată prin promisiuni fără acoperire

Postat pe 15 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Consilierul prezidențial în Departamentul Politici Economice și Sociale al Administrației Prezidențiale, Cosmin Marinescu, a transmis, joi, în cadrul Forumului educației financiare, organizat de Banca Națională a României, mesajul președintelui Klaus Iohannis. Acesta spune că „la scară globală, fraudele online, spre exemplu, reprezintă o problemă în creștere, așa cum populismul economic devine o realitate tot mai răspândită. În lipsa educației economice, dezvoltarea sustenabilă este subminată prin promisiunile fără acoperire financiară sau prin politicile populiste și extremiste, tot mai intens vehiculate”. De asemenea, mesajul arată că marea majoritate a oamenilor utilizează un cont bancar și fac banking online, ceea ce indică un nivel favorabil de incluziune financiară, însă „este totuși îngrijorătoare această discrepanță între accesul facil la serviciile bancare și deficitul în materie de educație financiară”. „Transmit felicitări tuturor autorităților și entităților publice și private care se regăsesc, prin obiectivele și activitățile lor, în «Forumul educației financiare». Tema ediției din acest an, referitoare la siguranța digitală a utilizatorilor de produse și servicii financiare, este una de maximă actualitate, prin nevoia de a ne adapta la un mediu financiar complex. Abordarea multisectorială a educației financiare, printr-un parteneriat extins și dincolo de aria sectorului financiar-bancar, va contribui la rezultate mai consistente și mai bine ancorate în nevoile societății. În anul 2022, odată cu stabilirea prin lege a «Zilei Educației Financiare», am acordat Înaltul Patronaj parteneriatului dintre sectorul bancar, sectorul financiar și mediul academic de profil, pentru promovarea educației financiare prin acțiuni concrete și programe dedicate. Salut eforturile Băncii Naționale a României și Autorității de Supraveghere Financiară, care împreună ghidează, cu consecvență și profesionalism, industria financiar-bancară din România, astfel încât utilizatorii de produse financiare și cetățenii, în general, să beneficieze de condiții favorabile și de stabilitate financiară. În susținerea acestor demersuri și pentru încurajarea proiectelor de educație financiară, am acordat Ordinul «Meritul Industrial și Comercial» entităților cu un rol important în promovarea educației financiare, în semn de apreciere și recunoaștere a contribuțiilor avute în domeniile lor de activitate. Felicit Academia de Studii Economice, Bursa de Valori București, Asociația Română a Băncilor, Institutul de Studii Bancare și Institutul de Studii Financiare pentru implicarea în dezvoltarea educației economice și financiare în România. Am încredere că aceste distincții vor oferi, totodată, un impuls semnificativ pentru noi inițiative, care să vină în sprijinul românilor ce aspiră la un viitor financiar solid, bazat pe alegeri responsabile. Complexitatea serviciilor financiare în contextul noilor tehnologii fac imperative, la nivel național, campaniile de conștientizare și informare pe acest palier, care să contribuie la reducerea riscurilor pentru utilizatorii de produse și servicii financiare. Nu este suficient să constatăm nevoia cetățenilor de îndrumare și instruire financiară. Avem datoria de a facilita accesul fiecărui român la instruire în acest domeniu, pentru ca cetățenii să poată lua decizii corecte și informate în privința finanțelor personale. Provocările structurale care grevează de ani buni economia României, accentuate de crizele suprapuse din ultimii ani și de persistența unui grad redus de intermediere financiară au adâncit decalajele dintre așteptări și rezultate. Statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară. Evident, aceasta nu este consecința directă a unor evoluții recente, ci efectul acumulat în timp al deficitelor de instruire financiară. În același timp, datele privind incluziunea financiară în România ne arată că marea majoritate a respondenților utilizează un cont bancar și fac banking online, ceea ce indică un nivel favorabil de incluziune financiară. Este totuși îngrijorătoare această discrepanță între accesul facil la serviciile bancare și deficitul în materie de educație financiară. De aceea, avem nevoie de acțiuni consecvente și pragmatice, prin care mediul financiar-bancar și cel academic să contribuie la consolidarea sustenabilității financiare inclusiv prin mentorat și îndrumare practică, pentru decizii financiare sănătoase la nivelul cetățenilor. Prosperitatea unei societăți nu se exprimă doar prin indicatori economici, ci și prin competențele pe care populația le deține. Doar astfel, înzestrați cu necesarul de cunoștințe financiare, cetățenii pot să adopte comportamente economice sănătoase, să gestioneze riscurile financiare și să evalueze exigent măsurile de politică publică. Pentru cetățeni, protejarea banilor începe cu înțelegerea economiei de piață și a instrumentelor financiare, cu evaluarea riscurilor antreprenoriale, înțelegerea cauzelor și efectelor inflației sau a implicațiilor deficitului bugetar în economie. Însă educația financiară își atinge scopul atunci când acumularea cunoștințelor implică și afirmarea comportamentelor economice. La scară globală, fraudele online, spre exemplu, reprezintă o problemă în creștere, așa cum populismul economic devine o realitate tot mai răspândită. În lipsa educației economice, dezvoltarea sustenabilă este subminată prin promisiunile fără acoperire financiară sau prin politicile populiste și extremiste, tot mai intens vehiculate. Politicile economice responsabile, axate principial pe sustenabilitate fiscală și financiară, vor avea un impact mult sporit în societățile unde există o educație economică solidă. Numai astfel oamenii pot să înțeleagă importanța economisirii, să gestioneze responsabil datoriile, să investească în mod calculat, contribuind deci la creșterea stabilității financiare și la prosperitatea economică generală. Investiția în educația financiară este o investiție în viitorul nostru economic. De aceea trebuie să abordăm asumat nivelul redus al cunoștințelor financiare și să accelerăm un proces coerent de instruire în acest domeniu. Astfel, vă îndemn să dezvoltați programe extinse de educație financiară, care să ajungă la toate categoriile sociale, nu doar la cei familiarizați cu produsele financiare. Un prim pas oficial în această direcție a fost făcut prin introducerea educației financiare în școală, ca disciplină obligatorie, iar curricula trebuie în continuare optimizată, prin creșterea importanței disciplinelor pragmatice, în acord cu schimbările și evoluțiile actuale din economie și societate. Investiția în educația financiară a cetățenilor noștri este, de fapt, o investiție strategică în construirea unei societăți responsabile și prospere, o societate cu spirit antreprenorial, care să facă față provocărilor economice în mod competitiv, cu echilibru și înțelepciune. În încheiere, vă încurajez să rămâneți promotori activi ai educației financiare, pentru ca aceasta să devină cu adevărat calea către autonomie financiară și prosperitate economică, o cale indispensabilă pentru un viitor financiar mai sigur și mai incluziv pentru toți românii”, arată mesajul transmis de Cosmin Marinescu, de Ziua educației financiare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

19:25

Unirea Slobozia, ultimul venit, primul meci, unicul gol al meciului

Pe finalul cantonamentului montan Unirea Slobozia l-a împrumutat pentru sezonul competițional 2025 – 2026 de SuperLigă pe tânărul Patrick Dulcea. Mijlocașul de 20 ani, adus de la FC Argeș, va fi unul dintre jucătorii U21 ce vor permite echipei să respecte regula cu minim un jucător sub 21 ani pe teren. El a fost aruncat în luptă în ultimul meci din cantonament, câștigat vineri cu 1 – 0 cu divizionara
Image Description

19:07

Ialomița trece de la cod galben la cod portocaliu

Ialomița trece de la un cod galben la cod portocaliu generat de un val de căldură, caniculă greu de suportat și disconfort termic accentuat. Meteorologii au emis o atenționare meteorologică pentru intervalul 6 iulie, ora 10.00 – 7 iulie, ora 10.00, perioadă în care jumătatea de sud a țării se va topi sub razele nemiloase ale soarelui. „În Banat, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei continentale, valul de
Image Description

15:46

Unirea Slobozia, trei victorii din trei în cantonamentul montan

Unirea Slobozia a încheiat vineri perioada de pregătire montană cu un al treilea meci de pregătire după ce a învins cu 2 – 1 formația Metaloglobus București, colega de SuperLigă și s-a impus lejer, scor 5 – 0 (goluri marcate de Lupu, de două ori, Pop, Bărbuț și Aganovic) cu Green Team Proeurofut, o echipă formată din fotbaliști liberi de contract. În meciul de vineri, început la ora 11.00 în
Image Description

15:46

Fetești: Lucrări de anvergură în mai multe zone din municipiu

A început turnarea stratului de asfalt pe strada Parcului din Municipiului Fetești, o lucrare ce face parte din Programul de investiții locale „Anghel Saligny”. Prima bandă de circulație a fost finalizată joi iar în cursul zilei de vineri s-a lucrat la asfaltarea celei de-a doua benzi de circulație. Locuitorii din zonă care dețin autoturisme au fost rugați de reprezentanții instituției publice să nu parcheze mașinile pentru a îngreuna astfel intervenția
Image Description

14:27

Cod galben de caniculă pentru ziua de vineri

Cod galben de caniculă în jumătatea de est a României ce va afecta și județul Ialomița în ziua de vineri, în vreme ce jumătatea de vest a țării se află sub cod portocaliu din cauza temperaturilor ridicate. Meteorologii au emis o avertizare meteorologică ce este valabilă pentru intervalul 4 iulie, ora 10.00 – 5 iulie, ora 10.00, cu fenomene vizate canicula și disconfortul termic ridicat.
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:15

- Dambovita - Programul Startup Nation 2, cu un buget total de 444 milioane de euro, a fost deblocat

Programul Startup Nation 2, cu finanţare europeană de aproape 500 de milioane de euro a fost deblocat, iar cei 22.000 de tineri care au aplicat deja pot „merge mai departe către finanţare”, de până la 50.000 euro/proiect, a anunțat ministrul Economiei, Radu Miruţă. „Vin cu o veste bună pentru antreprenori! Astăzi am semnat ordinul de ministru care deblochează şi dă drumul la Trartup Nation 2, programul cu finanţare europeană în
Image Description

09:11

- Vrancea - Report de peste două milioane de euro la 6 din 49 la tragerea loto de astăzi, 6 iulie

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,17 milioane de lei (peste 430.300 de euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 24,13 milioane de lei (peste 4,76 milioane de euro), iar la categoria a II-a,
Image Description

09:10

- Cluj - Fiica lui Irinel Columbeanu, despre planurile de a studia medicina la UMF Cluj: „Vreau să fiu chirurg. Mă voi muta din Malibu. Am primit o ofertă” VIDEO

Irina Columbeanu, fiica fostului om de afaceri Irinel Columbeanu, a vorbit recent despre planurile ei de viitor. Tânăra a mărturisit că inițial și-a dorit să studieze medicina la Cluj, însă a primit o oportunitate importantă de a învăța în Statele Unite. Mai exact, Irina a fost acceptată la New York University, unde va studia nutriția ca prim program de licență (Premed- pas obligatoriu în SUA, înainte de facultatea de medicină),
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete