Iranul şi-a îmbunătăţit considerabil capacitatea de a străpunge apărarea antiaeriană a Israelului în timpul operaţiunii „Rising Lion”, potrivit unei anchete publicate miercuri de Wall Street Journal, citată de mediile israeliene i24News şi JFEED. Potrivit rezultatelor anchetei, dacă în prima parte a conflictului doar 8% dintre rachetele iraniene treceau de barajul defensiv, această rată s-a dublat, atingând 16% în partea a doua a războiului. Cele mai eficiente lovituri ale Iranului au avut loc în 22 iunie, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a unei încetări a focului la 24 iunie, când 10 din 27 rachete au reuşit să lovească ţinte pe teritoriul israelian. Forţele de apărare israeliene (IDF) au refuzat să comenteze ratele specifice de interceptare, declarând doar că nu dezvăluie astfel de detalii operaţionale, potrivit WSJ, citată de Agerpres. Experţii citaţi în ancheta jurnalistică atribuie succesul Iranului unor ajustări tactice. Teheranul a dezvoltat o abordare metodică, bazată pe încercări-erori. Forţele iraniene şi-au diversificat punctele de lansare în întreaga ţară, au modificat calendarul atacurilor şi şi-au dispersat geografic ţintele. Această tactică a forţat Israelul să îşi extindă sistemele defensive pe un perimetru mai larg, ceea ce a dus la crearea unor breşe ce au putut fi exploatate. „Orice sistem de rachete, chiar şi unul atât de avansat precum cel al Israelului, va avea în cele din urmă breşe”, a afirmat Raphael Cohen, politolog principal la RAND Corporation, într-o declaraţie pentru WSJ. Reţeaua de apărare antiaeriană a Israelului, considerată în general una dintre cele mai eficiente din lume, s-a confruntat cu provocări fără precedent în timpul conflictului. Iron Dome, care are un palmares dovedit împotriva ameninţărilor cu rază scurtă de acţiune, a fost mai puţin relevant în faţa arsenalului iranian cu rază lungă de acţiune. În schimb, sisteme precum Arrow 3 şi David's Sling, concepute pentru interceptarea rachetelor balistice şi avansate, au fost puse la încercare. Declaraţiile publice israeliene, analizate de WSJ, sugerează o diminuare a ratelor de interceptare pe parcursul războiului. În timpul operaţiunii „Rising Lion”, IDF a raportat interceptarea a 90% până la 95% din rachetele iraniene. Până la sfârşitul războiului, rata generală de interceptare a scăzut la 86%, conform declaraţiilor armatei după încetarea focului în 24 iunie. Atacurile preventive ale Israelului asupra lansatoarelor de rachete iraniene au perturbat capacitatea Teheranului de a-şi desfăşura rachetele cu rază scurtă de acţiune, învechite şi mai puţin precise. Acest lucru a forţat Iranul să se bazeze pe sistemele sale mai sofisticate, cu rază lungă de acţiune, mai devreme decât se anticipase. Printre acestea se află rachetele hipersonice "Fateh-1", unele resturi ale acestora fiind găsite în cel puţin două oraşe israeliene, potrivit experţilor care au examinat imaginile respectivelor fragmente. Racheta „Fateh-1” este proiectată să coboare într-un unghi abrupt din afara atmosferei terestre, la viteze care depăşesc de 10 ori pe cea a sunetului. Focosul său, care se detaşează în zbor, este capabil să manevreze pentru a se sustrage interceptorilor, reprezentând o provocare semnificativă pentru toate sistemele israeliene, cu excepţia celor mai avansate, conform experţilor citaţi de WSJ. În faţa intensificării atacurilor şi a saturaţiei progresive a sistemelor de interceptare, Israelul s-a confruntat cu o lipsă de rachete interceptoare Arrow, componentă-cheie a sistemului său de apărare multistratificat. Această situaţie i-a constrâns pe responsabilii militari să opereze o selecţie riguroasă, neutralizând doar cele mai critice ameninţări pentru a-şi păstra stocurile limitate. Evoluţia conflictului a ilustrat o cursă tehnologică constantă. După cum explică profesorul Yehoshua Kalisky de la Institutul pentru studii de securitate naţională din Israel, „evoluăm pe o curbă de învăţare reciprocă. Ei îşi îmbunătăţesc capacităţile ofensive, noi ne întărim apărarea”.