Biserica Catolică din Belgia și Italia, acuzată de adopții forțate

În anii '50, Biserica Catolică din Belgia a separat mii de nou-născuți de mamele lor necasătorite, oferindu-i spre adopție fără acordul acestora. Luna trecută, Papa Francisc a cerut scuze pentru adopțiile forțate. Însă copiii belgieni nu au fost singurii afectați. Între 1950 și 1970, Vaticanul a trimis 3.500 de copii din Italia în America în cadrul unui program numit "viza de orfan", dar majoritatea nu erau orfani reali; erau, de asemenea, copii ai femeilor necasătorite.

Mamele acestor copii au început să-i caute, aflând cu surprindere că au fost trimiși în străinătate. O poveste emoționantă este cea a lui John Campitelli, care la 28 de ani a întâlnit-o pe mama sa naturală din Italia, pe care o căutase timp de peste un deceniu. John, cunoscut la naștere ca Piero Davi, a fost predat unei instituții catolice imediat după naștere de către mama sa, Francesca, care fusese forțată de familie să o facă.

John Campitelli a povestit cum a fost șocat să afle că atunci când s-a întâlnit cu mama sa, ea i-a spus că nu a avut niciodată intenția de a-l abandona și că nu a semnat acte de renunțare, ci doar a predat copilul temporar. „Credea că poate să-l ia înapoi când își va putea îmbunătăți viața”, a adăugat el. După ce a fost declarat orfan, John a devenit eligibil pentru adopție în SUA, fără ca mama să fie informată despre acest proces.

Maria Laurino, scriitoare, a investigat acest program de adopții și a descoperit că multe mame nu știau unde au ajuns copiii lor. „Au fost femei care au fost prinse în această situație și care au fost sub o presiune uriașă pentru a renunța la copiii lor”, a spus ea. Unele dintre mame au fost duse în eroare, fiind induse în eroare de personalul medical sau legal.

Povestea lui Campitelli este similară cu cea a altor adoptați, precum Mary Relotto, care de asemenea a căutat-o pe mama sa naturală. Într-o întâlnire plină de emoție, Mary a simțit o conexiune profundă cu mama sa, dar a înțeles și greutățile cu care aceasta s-a confruntat, inclusiv motivele pentru care a fost nevoită să-și dea copilul spre adopție din cauza sărăciei.

În ciuda schimbărilor culturale, stigmatizarea femeilor care aveau copii în afara căsătoriei persista. Un alt caz trist este cel al Annei Maria, care a fost informată că fiul ei a murit, când de fapt acesta fusese dat în adopție fără să știe. „A fost o escrocherie”, a spus ea, regăsindu-se în lacrimi când a aflat adevărul.

Programul de adopții al Vaticanului s-a încheiat în 1970, dar impactul său se simte și astăzi, cu multe victime încă în căutarea adevărului despre trecutul lor. Biserica Catolică susține că acest program a fost o oportunitate pentru copii de a avea o viață mai bună, dar multe dintre mamele și adoptații afectati contestă această afirmație, simțind că au fost tratate ca niște obiecte de vânzare, în loc de a fi oferită susținere reală.