80 de ani de la Ziua Z. Veterani și lideri mondiali au mers în Normandia pentru a marca evenimentul. Programul ceremoniilor
Inapoi

80 de ani de la Ziua Z. Veterani și lideri mondiali au mers în Normandia pentru a marca evenimentul. Programul ceremoniilor

Postat pe 07 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Lideri mondiali și veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial se întâlnesc joi în Normandia pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din 6 iunie 1944, eveniment care a reprezentat începutul sfârșitului Germaniei naziste. Pe 6 iunie 1944, cunoscută ca Ziua Z, peste 150.000 de soldaţi aliaţi au ajuns în Franţa pe mare şi pe calea aerului, pentru a elibera Europa de forţele Germaniei naziste. În contextul în care războiul face ravagii în Ucraina, la graniţele Europei, comemorarea din acest an a acestui moment de cotitură în cel de-al Doilea Război Mondial va avea o rezonanţă specială. „Ucraina are nevoie de sprijinul europenilor şi al aliaţilor, aşa cum Franţa şi celelalte state europene au avut nevoie de el pentru a învinge nazismul”, a declarat un diplomat european, subliniind că este important ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să fie prezent. „Dintre toţi cei care sunt prezenţi astăzi în Normandia, doar Zelenski şi puţinii veterani care mai sunt în viaţă ştiu ce înseamnă cu adevărat războiul”, a adăugat diplomatul, citat de Reuters, potrivit News.ro. Având în vedere că numărul veteranilor, mulţi dintre ei în vârstă de 100 de ani sau mai mult, se diminuează rapid, este probabil ca aceasta să fie ultima ceremonie majoră din Normandia care îi onorează în prezenţa lor. Aproximativ 200 de veterani, majoritatea americani sau britanici, vor lua parte la ceremonii pe parcursul întregii zile pe plajele măturate de vânt, care încă mai poartă cicatricele luptelor care au izbucnit în Ziua Z, cea mai mare invazie amfibie din istorie, în care au murit mii de soldaţi aliaţi. Printre cei care vor lua parte se numără Bob Gibson, în vârstă de 101 ani, care a făcut parte din al doilea val de soldaţi care au debarcat pe plaja Utah din Normandia. „Este ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Nu v-ar veni să credeţi ce am văzut. Teribil. Unii dintre cei tineri nu au ajuns niciodată pe plaja principală... uneori te trezeşte noaptea”, a declarat el pentru Reuters. Aniversarea are loc, de asemenea, într-un an cu multe alegeri, inclusiv pentru Parlamentul European, care au loc chiar în această săptămână, şi în SUA, în noiembrie, iar liderii vor face paralele cu cel de-al Doilea Război Mondial şi vor avertiza cu privire la pericolele izolaţionismului şi ale extremei drepte. „Democraţia este literalmente pe buletinul de vot în acest an”, a declarat preşedintele american Joe Biden înainte de a se deplasa în Franţa, spunând că nu trebuie să se renunţe la sacrificiile din Ziua Z. Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Marii Britanii, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţii vor lua parte la această zi de omagiere, care va începe în jurul orei 0830 GMT (11.30, ora României) cu o ceremonie britanică la Ver-sur-Mer. Rusia, care a lansat o invazie la scară largă în Ucraina, în 2022, declanşând cel mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, nu a fost invitată. În urmă cu 10 ani, după ce anexase ilegat Crimeea şi îşi trimisese „omuleţii verzi” în estul prorus al Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin lua parte, însă, la evenimentele care au marcat a 70-a aniversare a debarcării din Normandia. Împreună cu liderii Franţei, Germaniei şi Ucrainei, el înfiinţa defunctul „format Normandia”, un grup de contact destinat soluţionării conflictului dintre Ucraina şi Rusia, care s-a concentrat atunci asupra regiunilor Donbas şi Crimeea. Zece ani mai târziu, cei patru nu mai organizează împreună întâlniri diplomatice la nivel înalt. În contextul în care războiul face ravagii şi în Orientul Mijlociu şi în alte părţi, unii dintre vizitatori şi-au dorit pace, în timp ce au adus un omagiu soldaţilor căzuţi la datorie la cimitirul american din Colleville-sur-Mer. „Este foarte emoţionant să vezi că atât de mulţi bărbaţi tineri sunt îngropaţi aici”, a declarat Brigitte Perdrix, în vârstă de 66 de ani, din oraşul Trouville, aflat în apropiere. „Un omagiu adus lor ar fi ca atrocităţile şi războaiele care se desfăşoară acum să înceteze. Ar fi ca un trandafir aşezat pe fiecare mormânt”, spune femeia. Sunt aşteptaţi în jur de 4.500 de invitaţi, inclusiv aproximativ 200 de veterani, majoritatea din SUA, Marea Britanie, Canada şi Franţa. Printre aceştia se va afla şi veteranul armatei americane Jake Larson, în vârstă de 101 ani. Vor fi prezenţi aproximativ 25 de şefi de stat şi de guvern. Preşedintele american Joe Biden va fi prezent aflându-se într-o vizită de stat în Franţa. Rusia nu va fi reprezentată. Preşedintele Vladimir Putin nu s-a aflat pe lista de invitaţi din cauza invaziei din Ucraina. Franţa l-a invitat iniţial pe ambasadorul Rusiei, în semn de recunoaştere a sacrificiilor masive ale ţării sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după care a anulat invitaţia. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa „având în vedere rezonanţa istorică a debarcării cu lupta dreaptă pe care naţiunea ucraineană o duce astăzi”, a declarat o sursă din cadrul Preşedinţiei Franţei. În ceea ce priveşte Rusia, „condiţiile pentru participarea sa nu sunt îndeplinite, având în vedere războiul de agresiune pe care l-a lansat în 2022”, a adăugat sursa. îRegele Charles al Marii Britanii, regina Camilla şi prinţul William se vor număra printre invitaţi, alături de premierul britanic Rishi Sunak, canadianul Justin Trudeau şi cancelarul german Olaf Scholz. Charles va lua parte la ceremonia britanică de dimineaţă, dar va lipsi de la ceremonia internaţională de la Omaha Beach, la sfatul personalului medical, deoarece continuă să se recupereze după ce a suferit de cancer. Ceremoniile vor începe în jurul orei 8.30 GMT (11.30, ora României), la Memorialul britanic din Normandia de la Ver-sur-Mer. Canada îşi va organiza propria ceremonie la ora 09.00 GMT (12.00, ora României), la care va participa Prinţul William. În jurul orei 10.00 GMT (13.00, ora României), Biden va conduce o ceremonie americană în prezenţa veteranilor din Ziua Z. Iar la ora 13.00 GMT (16.00, ora României), Macron va prezida o ceremonie internaţională pe plaja Omaha Beach, unde forţele americane au suferit cele mai mari pierderi în asaltul împotriva apărării germane puternic fortificate. În jurul orei 16.00 GMT (19.00, ora României), liderii mondiali sunt aşteptaţi să se adune la Caen pentru discuţii diplomatice. Vineri, 7 iunie, Biden va rosti un discurs la Pointe du Hoc, în Normandia, despre importanţa apărării libertăţii şi democraţiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din ialomita

-
-

19:26

Unirea Slobozia începe sezonul în SuperLigă pe terenul vicecampioanei

Unirea Slobozia începe noul sezon în SuperLigă cu una dintre cele mai grele deplasări. Dincolo de distanța avută de parcurs până la terenul adversarei, trupa lui Andrei Prepeliță va de piept cu o formație ce a încheiat campionatul trecut pe locul 2 și care-și dorește titlul de campioană în vara anului viitor. CFR Cluj este prima adversară în etapa inaugurală a campionatului 2025 – 2026, un sezon în care noii
Image Description

19:17

Ialomița: Cod portocaliu de caniculă în jumătate de județ, cod galben în cealaltă jumătate

Județul Ialomița a intrat sub avertizare meteorologică tip cod galben de caniculă începând de miercuri, ora 10.00, valabilă până joi, ora 10.00. În acest interval fenomenele vizate sunt: val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 grade, valori calculate la umbră, cele de la soare fiind sensibil mai ridicate, în timp ce valorile nocturne vor fi între 17 și 24 grade.
Image Description

18:58

Fetești: Municipalitatea a amenajat puncte de hidratare

Primăria Municipiului Fetești ia măsuri pentru populație în perioada caniculară care a lovit și județul Ialomița în ultimele zile. În contextul unui cod galben instituit de meteorologi, municipalitatea a organizat cinci puncte de hidratare în diferite locuri din oraș pentru persoanele care simt disconfort din cauza vremii. Primăria Fetești a aprovizionat punctele de hidratare cu apă minerală și pahare de unică folosință și informează locuitorii că aceste locații sunt destinate
Image Description

15:43

Unirea Slobozia transferă pe bandă rulantă

Unirea Slobozia se întărește pentru noul campionat ce va începe peste doar două săptămâni și a legitimat până acum șapte fotbaliști pentru a face o ediție de SuperLigă mai bună decât cea în care a supraviețuit în urma unui baraj cu FC Voluntari. Andrei Prepeliță, noul antrenor al echipei, este conștient că plecările lui Pospielov, Perianu ori Arabuli vor lăsa urme și tocmai de aceea a căutat soluții pentru fotbaliști
Image Description

12:49

Fetești: Centrul Multifuncțional pentru Tineret are termen de finalizare 14 luni

Lucrările la Centrul Multifuncțional pentru Tineret din Municipiul Fetești se reiau, anunță primarul Laurențiu Șonchereche. Noul constructor a început organizarea de șantier și, conform contractului, termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 14 luni, ceea ce înseamnă că în vara anului viitor Centrul va fi predat municipalității. „Pentru implementarea proiectului au fost accesate fonduri europene nerambursabile, s-au realizat lucrări de 30% dar, așa cum se întâmplă la noi în România, cu
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:09

- Gorj - Anunțul Casei de Pensii Gorj. 3 iulie, termen limită

Casa Județeană de Pensii Gorj a anunțat faptul că la sediul instituției s-au primit biletele de tratament balnear din seria cu numărul 9/2025, cu data de începere a sejurului în perioada 13 – 15 iulie 2025. Pentru această serie, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate 149 de bilete pentru tratament balnear. Din cele 149 de bilete pentru tratament balnear primite de către CJP Gorj, 146 de bilete au
Image Description

21:07

- Cluj - Cluj- Accident grav: Un tractor s-a răsturnat de pe un pod și a căzut în albia râului. Șoferul rănit, blocat în cabină, a fost scos de localnici FOTO

Pompierii clujeni au intervenit, în această seară, la un accident grav petrecut pe raza localității Bedeciu, județul Cluj, unde un tractor s-a răsturnat de pe un pod în albia râului Căpușu. La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Echipajele au găsit tractorul răsturnat pe cabină, într-o zonă aflată la aproximativ 5 metri sub nivelul drumului. În momentul sosirii salvatorilor,
Image Description

21:02

- Constanta - A fost aprobat proiectul de lege privind plajele publice: Autoritățile locale primesc, GRATUIT, o cotă pentru turiști și localnici

Proiectul a fost aprobat cu 122 de voturi „pentru” din 122 de senatori prezenți. Potrivit Avocat.net, prin modificările propuse pe OUG 19/2006 se urmărește introducerea unui procent minim garantat de plaje publice în fiecare localitate de la malul mării, unde orice persoană să aibă acces liber și neîngrădit. Astfel “titularul dreptului de proprietate a plajelor atribuie în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre, la solicitarea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ialomita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ialomita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete