Premierul Bolojan a susținut o conferință de presă pentru prezentarea celui de-al doilea pachet de măsuri, care cuprinde și mențiunea că numărul de polițiști locali va fi limitat. Premierul a anunțat că vor urma consultări cu primarii din marile orașe ale țării pentru a crește norma de un polițist la mia de locuitori. „A doua măsură pe care o propunem este limitarea numărului de polițiști locali, în sensul în care norma de azi, de la un polițist la 1.000 de locuitori să fie majorată. Cât? Rămâne să stabilim cu primăriile în principal reședințe de județ unde avem cel mai mare număr de polițiști locali din România”, a declarat premierul. „Și aici avem situații în care suntem la extreme. Avem orașe care au un polițist la 2.000 de locuitori și avem alte orașe, de dimensiuni asemănătoare, care au număr de polițiști care depășește limita legală. De exemplu Buzău este în această situație. Nu reușește să îi aducă în limita legală din cauza proceselor care trenează de ani de zile”, a declarat Ilie Bolojan. „Nu s-a constatat ca într-un oraș cu un număr mic de polițiști să avem infracționalitate, să avem probleme de curățenie scăpate de sub control, iar un oraș cu personalul poliției locale supradimensionat lucrurile să fie total diferite”, a spus Bolojan. Această decizie va fi însoțită de măsuri de evitarea a suprapunerii de competențe între Poliția Locală și Poliția Română, precum și prin organizarea de dispecerate comune ale celor două instituții. „Prin măsuri care țin de evitarea suprapunerii competențelor cu poliția națională, astăzi și poliția națională și cea locală au competențe pe ordine publică și circulație, prin organizarea de dispecerate comune, nu mai ai cinci polițiști naționali într-un dispecerat și încă cinci polițiști locali în alt dispecerat, prin direcționarea exactă a echipajului care răspunde de o anumită zonă, se stabilesc clar prioritățile, se evită suprapunerile. Dacă camerele de vederi sunt duse într-un singur dispecerat, vă puteți da seama că toate polițiile își fac datoria mult mai bine. Întreg sistemul de ordine publică trebuie să fie mai bine organizat, evitând cheltuieli inutile”, a spus premierul.
A început turnarea stratului de asfalt pe strada Parcului din Municipiului Fetești, o lucrare ce face parte din Programul de investiții locale „Anghel Saligny”. Prima bandă de circulație a fost finalizată joi iar în cursul zilei de vineri s-a lucrat la asfaltarea celei de-a doua benzi de circulație. Locuitorii din zonă care dețin autoturisme au fost rugați de reprezentanții instituției publice să nu parcheze mașinile pentru a îngreuna astfel intervenția
.
Prefectul Constantin Marin a transmis la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural Ialomiţa un avertisment către reprezentanţii instituţiilor deconcentrate din judeţ. Şeful Instituţiei Prefectului Ialomiţa este convins că va urma o perioadă marcată de mari probleme naţionale la nivel economic dar şi la nivel politic, în contextul unor măsuri guvernamentale ce vor avea un puternic impact administrativ. „Vedem cu toții că se vor impune măsuri de austeritate fiscală, reorganizarea aparatului administrativ
.
Consiliul Județean Ialomița este partener al Primăriei Slobozia în derularea unor proiecte de modernizare a unităților de învățământ, prin proiecte benefice elevilor și cadrelor didactice, în special, și comunității locale, în general. „Un nou pas spre eficiența energetică în Slobozia! În parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița, Municipiul Slobozia face pași concreți spre un viitor mai verde și mai eficient, prin programul ELENA.”, a transmis Marian Pavel, președintele instituției județene. Programul
.
Primarul de Slobozia și creditul pe cârca bugetului local, pare a fi deviza edililor municipiului reședință de județ. Pornită de Gabi Ionașcu și continuată de Adrian Mocioniu și Dragoș Soare, moda creditelor luate de municipalitate este adoptată rapid și de Alexandru Potor, la mai puțin de un an de la preluarea frâielor instituției. Pe principiul unde merge mia, merge și suta, ce mi-e trei credite în derulare, ce mi-e patru,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.