Repartizarea computerizată s-a încheiat, însă nu și procesul de admitere la liceu. Elevii nu sunt considerați înscriși până nu depun dosarul de înscriere la liceul unde au fost admiși. Depunerea dosarelor de înscriere la liceu a început pe 24 iulie și continuă până pe 29 iulie 2025. Dacă dosarul nu este depus în acest interval, elevul pierde locul la liceul unde a fost repartizat și va putea participa doar la etapa a doua a admiterii, pe locurile rămase libere. Pentru a se înscrie la liceu, elevii trebuie să depună un dosar care să curpindă următoarele documente: -cererea de înscriere; -cartea de identitate și certificatul de naștere; -adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională; -foaia matricolă pentru clasele 5-8 (cu calculul mediei generale); -fișa medicală. Peste 3.400 de elevi au rămas nerepartizați după prima etapă a Admiterii la liceu 2025, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Printe ei, cele mai mari medii sunt 9,42, 9,25 și 9,17. În județul Dâmbovița, au rămas neocupate 51 de locuri la liceu. Calendarul etapei a 2-a a admiterii la liceu 2025: august 2025: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES 14 august 2025: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES 5 – 6 august 2025: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă 7 – 8 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații 11 – 13 august 2025: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. 18 – 19 august 2025: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană, conform procedurii. 19 august 2025: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Primăria Municipiului Fetești, prin SC Drumuri Municipale Fetești, societate din subordine, continuă amenajarea infrastructurii pietonale pe promenada din fața blocurilor CFR, acolo unde funcționează Primăria până la finalizarea noului sediu administrativ. După ce au fost terminate lucrările de modernizare a străzii Jandarmeriei, echipele de muncitori lucrează intens pentru a reabilita accesul pietonal spre gară, autogară și spațiile comerciale din zonă. Este o parte importantă dintr-un proiect investițional complex finanțat prin
.
Marian Pavel este de părere că stoparea finanțărilor din cadrul programului de dezvoltare locală Anghel Saligny, intenție a Guvernului, va fi un uriaș pas înapoi în dezvoltarea comunităților locale. „Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” nu este doar o schemă financiară, ci un adevărat motor economic și social pentru județul Ialomița. Prin acest program, am putut construi punți reale între nevoile comunităților locale și dezvoltarea infrastructurii de bază.”, a scris
.
CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA, în conformitate cu prevederile art.179 alin.2 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, se convoacă în ședință ordinară în data de 28.07.2025, ora 11,00 în sistem on-line, având pe ordinea de zi: I. Aprobarea Procesului – verbal privind sinteza dezbaterilor ședinței ordinare a Consiliului Județean Ialomița din 26.06.2025 II. Discutarea și adoptarea următoarelor: III. Diverse
.
A început turnarea stratului de asfalt pe strada Parcului din Municipiului Fetești, o lucrare ce face parte din Programul de investiții locale „Anghel Saligny”. Prima bandă de circulație a fost finalizată joi iar în cursul zilei de vineri s-a lucrat la asfaltarea celei de-a doua benzi de circulație. Locuitorii din zonă care dețin autoturisme au fost rugați de reprezentanții instituției publice să nu parcheze mașinile pentru a îngreuna astfel intervenția
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.