Ce fac europenii cu vechile telefoane? Potrivit Eurostat, peste jumătate dintre cetățenii Uniunii Europene aleg să le păstreze acasă, dar România se află printre țările cu cele mai mari ponderi de persoane care își vând sau cedează dispozitivele vechi. „În 2024, mai mult de jumătate (51%) dintre persoanele din UE cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani își păstrau vechiul telefon mobil sau smartphone în gospodărie, în timp ce 18% au dat sau au vândut dispozitivul altcuiva. Doar 11% au decis să îl recicleze, iar 2% să îl arunce fără a-l recicla”, arată datele Eurostat. „În rândul statelor membre, Croația (34%) și România (26%) sunt țările cu cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au cedat sau vândut vechiul telefon mobil sau smartphone către altcineva”, menționează raportul. Pe de altă parte, „Grecia (25%) și Cehia (18%) au avut în 2024 cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au reciclat vechiul lor telefon mobil sau smartphone.” „În ceea ce privește laptopurile și tabletele, 34% dintre persoane au decis să le păstreze acasă, iar 12% să le dea sau să le vândă. La fel ca în cazul smartphone-urilor, 11% au optat pentru reciclare, iar alți 1% pentru aruncarea lor.” Și aici România este în topul țărilor cu cei mai mulți cetățeni care își dau dispozitivele vechi. „Croația (29%) și România (18%) sunt țările cu cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au cedat sau vândut vechiul laptop sau vechea tabletă”, precizează Eurostat. Cele mai mari ponderi ale reciclării au fost în Grecia (20%) și Danemarca (19%). „Computerele desktop vechi au avut o rată de reciclare mai mare decât dispozitivele menționate anterior, de 15%. Cu toate acestea, 19% dintre persoane au preferat în continuare să păstreze dispozitivul acasă. Alți 9% l-au dat sau l-au vândut altcuiva, iar 2% l-au aruncat fără a-l recicla.” Și la acest capitol România se află printre țările cu cele mai mari ponderi de cedări sau vânzări: „Croația (20%) și România (18%) sunt țările cu cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au cedat sau vândut vechiul desktop. Țările de Jos (28%) și Suedia (26%) au cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au reciclat vechiul computer”, potrivit Eurostat.
Consiliul Județean Ialomița se reunește pentru ședința ordinară a lunii august în sistem on-line, miercuri, 27 august, de la ora 14.00, cu următoare ordine de zi: I. Aprobarea Procesului – verbal privind sinteza dezbaterilor ședinței ordinare a Consiliului Județean Ialomița din 28.07.2025 II. Discutarea și adoptarea următoarelor: III. Diverse
.
Ilie Bolojan omoară și proiectele cu fonduri europene după ce a anunțat că va trage pe linie moartă mare parte din proiectele semnate spre finanțare prin programul național de investiții „Anghel Saligny”. Toate lucrările cu fonduri nerambursabile ce nu au fost începute vor fi stopate, fiind clar că ele nu se vor mai executa vreodată având în vedere valorile ce nu pot fi suportate din bugetele locale, cu sau fără
.
Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, salută inițiativa firmelor KKR, GreenVolt și Renovatio care vor să realizeze în Ialomița parcuri eoliene în patru localități. Parcul Eolian Ialomița este un proiect ambițios ale cărui costuri sunt estimate la peste 400 milioane euro, fonduri necesare realizării unor parcuri eoliene în patru localități din județ: Țăndărei, Gheorghe Lazăr, Grivița și Ograda, cu prima producție estimată a fi livrată în rețeaua națională în anul
.
Slobozia are în derulare trei contracte de credit la care se va mai adăuga încă unul, proaspăt aprobat de consilierii municipali la solicitarea primarului Alexandru Potor. Patru dintre ultimii cinci primari ai Municipiului Slobozia au ales să îndatoreze bugetul local pe ani buni pentru investiții promise ca fiind vitale pentru creșterea calității vieții plătitorului de taxe și impozite din reședința județului Ialomița. În realitate, pentru cele trei împrumuturi pentru care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.